Ce sunt terapiile contextuale si ce tipuri exista?

Terapiile contextuale sau de generatia a treia ofera o noua perspectiva asupra a ceea ce intelegem despre tulburarile psihologice si tratamentul lor . Desi unii autori subliniaza ca aceste terapii sunt descendenti directi ai behaviorismului radical al lui Skinner, acceptand chiar ideea ca valabila, am fi prea simplisti daca am reduce postulatele fiicelor – terapii de generatia a treia- la cele ale „tatalui”.

Teoria Cadrului Relational (RMT) este una dintre principalele elemente comune ale tuturor acestor terapii. Aceasta teorie se bazeaza pe preceptele teoretice ale analizei comportamentale functionale (CBA) axate pe limbaj si cognitie.

Un alt punct comun al acestora ar fi sa nu considere evenimentele private si neplacute drept fenomene de eliminat , deoarece implica evitarea experientiala ridicata, cu pretul impus de aceasta dinamica. Importanta valorilor persoanei ca axa care ghideaza interventia terapeutica variaza de la o terapie la alta.

Ca exponenti principali ai terapiilor contextuale sau de a treia generatie ar fi:

• Terapia de acceptare si angajament (ACT).
• Terapie dialectico-comportamentala (DBT).
• Psihoterapie analitica functionala (FAP).
• Activare comportamentala (AC).

Desi exista si alte abordari, in prezent, principalele de astazi. Sa vedem in ce consta fiecare dintre ele.

Terapii contextuale: activare comportamentala

Activarea comportamentala (BA) este o noua terapie pentru depresie dezvoltata pe baza terapiilor contextuale si functionale. BA sustine ca contextul explica depresia mai eficient.

El sustine ca comportamentele care caracterizeaza persoanele depresive joaca un rol semnificativ in evolutia depresiei . Ele nu sunt doar simptome ale unei imagini.

O mare parte din comportamentul persoanelor deprimate functioneaza de fapt ca evitarea comportamentala a unor domenii importante ale vietii. Activarea comportamentala incearca sa readuca persoana cu fata la viata, punandu-l in contact cu conditiile care ar putea rearanja „ tulburarea ” sau tulburarea data.

Terapia se poate spune ca este o procedura de crestere a comportamentelor care iau contact cu intarirea contingentelor de mediu probabil. Aceste comportamente vor produce schimbari in ganduri, starea de spirit si calitatea vietii. Este vorba despre activarea persoanei in masura posibilitatilor actuale si in concordanta cu interesele si valorile sale.

In acest sens, este fundamentala analiza functionala a comportamentului, din care sa se puna in joc activitatile care ar putea fi relevante.

Terapii contextuale: terapie cuprinzatoare de cuplu

Terapia cuprinzatoare de cuplu intelege ca problemele de cuplu nu necesita doar schimbari de ordinul intai (modificarea unui comportament sau altul). Trebuie sa apara si schimbari de ordinul doi, adica cel care face plangerea incearca sa accepte comportamentul celuilalt.

IPT nu promoveaza schimbarea comportamentului, ci incurajeaza schimbarea in sine mai degraba decat in ​​celalalt. O schimbare, prin urmare, mai degraba in contextul problemei decat in ​​comportamentul problemei.

Aspecte fundamentale

Terapia cuprinzatoare de cuplu subliniaza trei aspecte fundamentale:

• Se revine la analiza functionala ca modalitate de evaluare a problemelor de cuplu.
• Accent pe intarirea naturala folosind mai putine reguli.
• Mai multa importanta contextului in care apar problemele, adica se acorda mult mai multa atentie rolului istoriei individului in problemele actuale.

Terapia de cuplu cuprinzatoare tine cont de antecedentele si consecintele care mentin un anumit comportament. Dupa cum subliniaza Jacobson si Christensen (1996), acest lucru nu este scutit de dificultati, deoarece este imposibil ca terapeutul sa fie prezent in fiecare dintre conflictele unui anumit cuplu, asa ca devine inevitabil sa se increada in criteriile lor.

Terapii contextuale: terapia de acceptare si angajament

Terapia de acceptare si angajament incearca, ca si activarea comportamentala, sa clarifice valorile pacientului si sa promoveze dezvoltarea unor comportamente in concordanta cu aceste valori. Facand tocmai asta, terapeutul va avea deja mult castig.

Principalele obiective ale ACT ar fi tratarea asa-numitei tulburari de evitare a experientei, promovarea acceptarii si luarea in considerare a valorilor personale ale clientului in orice moment in timpul terapiei.

Evitarea experientiala

Aceasta terapie a fost conceputa ca un tratament specific acelor probleme psihologice care pot fi incadrate in ceea ce este cunoscut sub numele de tulburare de evitare a experientei (TEE).

TEE apare atunci cand o persoana nu este dispusa sa ia contact cu experientele sale private (ganduri, sentimente, amintiri etc.). Persoana se comporta in mod deliberat pentru a modifica forma sau frecventa unor astfel de evenimente.

TEE este conceptualizat dintr-o perspectiva analitico-functionala. Este un diagnostic functional in contrast cu conceptiile topografice si mecaniciste predominante in prezent, in special cele ale DSM. TEE a fost uneori asociata cu o lipsa de flexibilitate cognitiva. Cu alte cuvinte, este o stare de „fuziune cognitiva” cu evenimentele private.

Terapia are un dublu obiectiv: Pe de o parte, se urmareste ca pacientul sa ajunga sa accepte acele aspecte ale experientei sale (ganduri, emotii, amintiri etc.) pe care a incercat sa le modifice fara succes. Pe de alta parte, este vorba despre astfel de evenimente private care nu paralizeaza viata persoanei .

Terapii contextuale: psihoterapie analitica functionala

Psihoterapia analitica functionala (FAP) este o forma de terapie comportamentala care pune accent pe utilizarea relatiei terapeut-client. Scopul este de a folosi cu toata intensitatea oportunitatilor de invatare care apar in cadrul sedintei terapeutice.

FAP produce schimbare prin contingentele naturale si de intarire vindecatoare care apar intr-o relatie stransa, extrem de implicata, terapeut emotional-client.

Kohlenberg si M. Tsai au descoperit ca unii dintre clientii lor tratati cu tehnici conventionale de terapie cognitiv-comportamentala au experimentat imbunatatiri semnificative dincolo de obiectivele initiale ale tratamentului. Ei au observat ca aceste progrese au avut loc la acei pacienti cu care s-a stabilit o relatie terapeutica intensa si angajata .

FAP apreciaza foarte mult oportunitatile de invatare in vivo, adica aparitia reala a problemelor pacientului in interactiunea acestora cu terapeutul. Putem distinge trei tipuri de comportamente relevante clinic in cadrul terapiei:

• Comportamentele relevante de tip 1 (CCR1) sunt acele comportamente legate de problema pe care clientul o prezinta in sedinta si a caror frecventa trebuie redusa pe toata durata terapiei.
• Tipul 2 (CCR2) sunt comportamentele care apar in sedinta si care reprezinta o imbunatatire in raport cu problema pentru care se solicita consultatia.
• Comportamentele relevante clinic de tip 3 (CCR3) sunt interpretarile clientului asupra propriului comportament. Alaturi de acestea sunt si descrieri ale echivalentei functionale care indica asemanari intre ceea ce se intampla in sesiune si viata ta de zi cu zi.

Concluzie

Terapiile contextuale sau terapiile de a treia generatie reprezinta o pauza fata de terapiile cognitive sau de a doua generatie. Acestia se concentreaza pe acceptarea si schimbarea relatiei pe care o avem cu evenimentele noastre interne (ganduri, emotii).

Ei propun ca scopul sa nu fie suprimarea acelor ganduri negative care ne sunt neplacute, deoarece apar automat, iar costul experiential este foarte mare. Acceptarea gandurilor si sentimentelor negative ca ceva normal in viata noastra este unul dintre obiectivele acestor terapii , ceva care va soca pacientii la inceput.

Terapiile contextuale se indeparteaza de forma traditionala de diagnostic, deoarece considera ca o enumerare nesfarsita a simptomelor si tratamentul lor nu vor merge la radacina problemei. Va fi necesar sa se efectueze o analiza functionala a comportamentului pentru a tine cont ca este mai important sa stim ce functie indeplinesc aceste simptome decat sa le grupam intr-o eticheta -un defect pe care multi il atribuie DSM-ului.