Temerile care ne paralizeaza si ne impiedica sa facem lucruri care ne-ar putea avantaja sunt cele pe care trebuie sa incercam sa le analizam prin reflectie, pentru a incepe sa le diminuam acea putere paralizanta pe care credem ca o au.
Frica este una dintre emotiile de baza si inevitabile ale fiintei umane si s-a dovedit a fi foarte utila in ceea ce priveste supravietuirea , deoarece ne-a ajutat sa reactionam la o amenintare reala. De exemplu, ne-a ajutat sa ne pregatim muschii pentru a ne deplasa rapid de pe site sau ne-a facut sa stam complet nemiscati pana cand amenintarea trece.
In schimb, acele temeri, acele terori psihologice care ne impiedica sa luam masuri si ne limiteaza in diverse moduri sunt ceea ce trebuie sa invatam sa gestionam. Sa ne gandim la asta.
In aceasta societate in ritm rapid, cuvantul „fericire” devine o obsesie atat de mare incat este obisnuit sa gasesti oameni nemultumiti sau care se confrunta cu angoasa la cuvantul succes.
Teama de verbul „pierde” devine din ce in ce mai evidenta pe masura ce intram in modele sociale in care „a avea” defineste „a fi”. Acest lucru duce la dezvoltarea unei frici absurde de a nu oferi imaginea corecta pe care credem in mod eronat ca trebuie sa o oferim.
Trebuie sa incercam sa vedem dincolo de presupusa pierdere iminenta pe care ne-o imaginam si actionam in ciuda fricii. Cu alte cuvinte: daca recunoastem ca ne este frica, putem evita sa traim manipulati de aceasta si sa luam actiuni care ne ajuta sa traim si sa traim cu frica.
Valoarea imensa a intentiei a face lucruri in timp ce va este frica
Daca asteptam pana nu ne este frica, vom amana intotdeauna comportamentele sau luarea deciziilor care ne-ar beneficia atat de mult. De asemenea, a spune lucruri precum „ cand nu imi este frica, o voi face ” cu voce tare duce adesea la alte scuze paralizante precum „ Sunt obosit ”, „ Nu am timp ” si „ Cred ca” sunt bolnav ”. Si asta cu siguranta nu ne ajuta sa fim curajosi si sa luam masuri.
Este greu sa facem lucrurile cu frica, dar este necesar sa invatam sa o facem pentru a nu trai paralizati, lasand sa ne scape din maini ceea ce ne dorim.
Pentru ca acest lucru sa nu devina atat de dificil pentru noi, este foarte util sa intelegem cat de important este sa facem ceea ce avem (si dorim) sa facem chiar si atunci cand ne este frica si beneficiile pe care ni le-ar aduce acest lucru. Una dintre ele este ca nivelul nostru de stres ar fi redus.
Daca fugim de demonii nostri, ei ne vor bantui mereu
Nu este vorba sa incercam sa nu avem ganduri infricosatoare in mintea noastra sau sa facem ceea ce nu sunt, ci sa acceptam acesti „monstri” sau ce este la fel, sa invatam sa traim cu ei.
Daca acceptam gandurile amenintatoare, ele isi pierd puterea. Pe de alta parte, daca le negam, atunci le dam importanta si ne vor persecuta. Dupa cum spunea Carl Jung: „ceea ce negi te supune, ceea ce accepti te transforma”.
Sa nu ne opunem rezistentei fricii si sa trecem pe usile micilor noastre iad pentru a prelua controlul asupra vietii noastre, stapanirea mintii si experienta realitatii.
Ceea ce evitam ne bantuie. Asa ca haideti sa o intoarcem, sa o privim in fata si sa trecem prin stresul de a fi in contact cu frica, pentru ca abia atunci se va reduce.
Frica de necunoscut
Se spune adesea ca ne este frica de necunoscut, dar cand spunem „necunoscut” ne referim la idei preconcepute pe care le-am facut din el, adica la o idee cunoscuta. Moartea, de exemplu, este o teama de o idee cunoscuta care a fost programata in creierul nostru inca din copilarie.
Ceea ce ne face de fapt sa simtim frica si anxietate este ideea de a pierde ceea ce stim, de a ramane fara tot ce avem (inclusiv viata). De aici si gandurile anticipatoare si amenintatoare care cresc aceasta emotie a fricii.
A trai cu demonii nostri este o chestiune de comunicare si creativitate
Ceea ce reprimam si tacem bate la usa cu un vuiet insuportabil.
A-si exprima fricile, a vorbi cu oameni de incredere si chiar a face ceva creativ cu ei, este una dintre cele mai bune moduri prin care trebuie sa invatam sa traim fara a fi persecutati si chinuiti.
Prin „comunicare” intelegem desfasurarea diferitelor activitati, precum: a scrie, a canta, a picta, a crea… Exprimarea umbrelor ne face sa simtim din ce in ce mai putina neliniste. La urma urmei, umbrele ne pot aminti si ca lumina soarelui exista.
Frica sociala, apartenenta noastra gresit inteleasa
Daca ne petrecem viata incercand sa ne potrivim, s-ar putea sa reusim in cele din urma si sa disparem pentru totdeauna. Aceasta ajunge sa fie o alta temeri care ne-au fost insuflate: acea nevoie gresit inteleasa de apartenenta.
Frica de a nu ne potrivi, de a nu apartine unui grup si de a-i dezamagi pe ceilalti duce la o mare cerere de sine , neconstientizand propriile calitati si determinandu-ne sa nu ne asumam responsabilitatea pentru noi insine, pentru mintea noastra. Prin urmare, trebuie sa incercam sa lasam in urma frica sociala, chiar si atunci cand acest lucru nu este intotdeauna usor.
Nesiguranta noastra
Pe masura ce incertitudinea si indoiala (necesare pentru a invata) ne sperie, ceea ce facem este sa cautam permanenta, ceva care ne va dainui pentru totdeauna. Aici incepem sa adaugam mai multa suferinta suferintei.
Trebuie sa intelegem ca totul in viata implica schimbari si ca nu putem „prinde” nimic pentru totdeauna.
Odata ce lasam deoparte aceasta cautare a securitatii, luam o astfel de greutate de pe umeri, incat incepem sa traim clipa, fara teama de ceea ce s-a intamplat inainte sau de ce va urma. Atunci putem trai din plin experientele, fie ele rele sau bune, fara a genera gunoaie in creier, fara evadari sau mandrie.
O alta problema diferita este adrenalina care produce o frica controlata. Ceea ce da cu adevarat placere este sentimentul dupa un film infricosator sau un roller coaster. Stiind ca este o teama controlata, emotia actioneaza in acest caz ca o adrenalina care seduce. Datorita acelei frici, putem avea mai tarziu senzatia placuta care ne va „prinde in acea frica”.
Frica de noi insine
Temerile apar pentru ca interpretam gresit.
Frica psihologica, nu cea care ne protejeaza, ci cea care ne impiedica sa traim in armonie, se naste din gandire. Sa traim cu frica (sa nu incercam sa ne prefacem ca nu simtim asta, pentru ca asta ar fi sa ne prefacem), fara ca ea sa ne preia controlul asupra vietii.
Sa dam viata la ceea ce vorbim, sa imbratisam fara distante, sa racim cand trebuie sa racnim, sa nu mergem ca strutul plecand capul, acceptand toate neplacerile, tot ce nu este in mainile noastre, batranetea, moartea.. Pentru ca nu suntem inexpugnabili, pentru ca nu suntem doar corpul nostru sau educatia noastra, nici acele fantezii pe care le gandim uneori, suntem razboinici ai zilelor noastre.
